Imblanzirea mintii (sau Dans in 4 pasi si o rasucire)

Cand ai nevoie sa treci strada, mintea te ajuta sa-ti amintesti sa te uiti in stanga si in dreapta si sa calculezi daca timpul necesar trecerii strazii e mai mic sau mai mare decat timpul necesar celei mai apropiate masini sa ajunga la trecerea de pietoni pe care te afli. La magazin, ai nevoie de minte sa te ajute sa scoti din portofel o suma egala sau mai mare cu cea pe care o ai de achitat.

La seriviu te ajuta sa-ti duci la bun sfarsit sarcinile si sa-ti scrii raportul zilnic de activitate.  Acasa te ajuta sa-ti amintesti ca este ziua unei persoane iubite si te ajuta de asemenea sa pui in tortul pe care il pregatesti cantitatea potrivita de ingrediente, in ordinea potrivita, urmand pasii potriviti ai retetei.

E minunat ca mintea ta te ajuta sa-ti amintesti lucruri utile, sa faci calcule, sa scrii, sa evaluezi, sa hotarasti, sa creezi… nu-i asa?

Unele cercetari arata ca am avea in jur de 60.000 de ganduri zilnic. Din acestea, doar o parte sunt ganduri folositoare.

O alta parte sunt ganduri inutile, de exemplu gandurile care se ridica fara sa vrei la suprafata din memorie – evocate de catre ceva anume sau “din senin”. Insa nu de ele ne ocupam astazi.

Dar ce te faci cu gandurile neplacute, cele pe care nu vrei sa le ai pentru ca nu te ajuta la nimic… si care totusi nu se lasa gonite?

Stii tu… cele care iti spun ca nu esti destul de bun, ca n-ai facut tot ce puteai, ca este posibil ca persoana iubita sa te insele, ca ar fi trebuit ca mama ta sa fie mai atenta la nevoile tale in copilarie, ca te-ai comportat inacceptabil la ultima intalnire cu seful, ca nimeni nu te iubeste si nu poti sa fii fericit fara un partener de cuplu, ca esti egoist sau, dimpotriva, ca te lasi calcat in picioare de oricine, ca viata ta este una ratata si oricat te-ai stradui nu poti face mai mult… si lista ar putea continua.

Pentru ca am studiat psihologia si m-am format ca psihoterapeut am invatat de-a lungul timpului mai multe metode de a imblanzi gandurile neplacute

Dintre ele, m-am gandit sa-ti impartasesc astazi una care imi place in mod deosebit. Ii apartine unei americance pe nume Byron Katie si… are o poveste deosebita.

In 1986, Katie avea o viata de cosmar… crizele prin care trecea mergeau de la furie violenta pe sot, copii si toti cei din jur pana la momente de depresie profunda si paranoia. Isi ura cu intensitate mama pentru felul in care se purtase cu ea in copilarie, pe Dumnezeu si pe oricine altcineva, ajunsese supraponderala si isi conducea afacerea de acasa, incapabila sa ocupe de propia ei ingrijire.

Desi incerca sa faca fata folosind calmante puternice, se gandea deja la sinucidere ca fiind ultima solutie de a iesi din suferinta atunci cand s-a internat intr-o clinica. Intr-una din nopti dormea pe podea, simtindu-se nedemna sa doarma intr-un pat. Un gandac care urca pe piciorul ei a trezit-o brusc din somn… nu doar din somnul in care ne cufundam in fiecare noapte, ci din somnul constiintei…

Dupa acel moment de iluminare i-a luat mult timp lui Katie sa revina la viata sa dinainte. Oamenii pe care alta data ii terorizase gaseau acum in ea o sursa incredibila de alinare si suport, si curand oameni necunoscuti care auzisera despre ea venea sa-i ceara ajutorul.

Tot ce facea era sa le puna 4 intrebari si apoi sa le ceara sa priveasca problema lor initiala dintr-o perspectiva rasucita cu 180 de grade. Din 1992 Katie si-a predat metoda in fata a zeci de mii de oameni din multe tari.

Cel mai important principiu dupa care se conduce Katie in munca ei: Suferinta provine din lupta cu realitatea, din impotrivirea de a accepta situatiile asa cum sunt, din gandul ca “ar fi trebuit sa fie altfel”… sau “ar trebui sa fie altfel”… sau “vor trebui sa fie doar intr-un anume fel”.

“Oamenii ar trebui sa fie buni… copiii ar trebui sa se poarte frumos… el / ea ar trebui sa ma iubeasca… ar trebui sa fiu mai slab / gras, mai de succes, sa am un partener, tata n-ar fi trebuit sa fie alcoolic, vanzatoarea ar trebui sa fie serviabila etc”

Katie nu promoveaza pasivitatea, ci actiunile facute fara rezistenta, fara lupta interioara. Dimpotriva, atunci cand nu avem asteptarea / pretentia ca realitatea sa fie diferita fata de ceea ce este, actiunile devin fluide, simple, curajoase, pline de bunatate.

De exemplu, o persoana care si-a zgariat masina incercand sa iasa din parcare isi lasa gandurile sa-i repete neincetat cat este de neindemanatica, cum altfel ar fi trebuit sa faca, cum altfel ar fi trebuit sa parcheze cel de langa el etc… in timp ce o alta isi spune doar “Am zgariat masina. ce fac acum?” Amandoi isi duc masina la reparat… actiunea lor e aceeasi… dar starea in care o fac este complet diferita… ziua (viata) lor decurge in mod diferit.

Amintiti-va: lupta cu realitatea este o lupta in care pierdem de fiecare data.

Un alt principu: Nu gandurile in sine ne provoaca suferinta, ci faptul ca le credem… si faptul ca le acordam SEMNIFICATII desi viziunea noastra este extrem de limitata. Ne imaginam ca avem suficiente informatii ca sa putem extrage sensul real al intamplarilor prin care trecem.

Ca exemplu am sa va povestesc cum asteptand intr-o zi autobuzul la un capat de linie, a sosit in statie o femeie cu un copil. In timpul cat am asteptat, am aflat ca tocmai externase copilul din spital dupa o operatie, ca el nu se simtea deloc bine, ca femeia era foarte ingrijorata si voia sa ajunga acasa cu el cat mai repede.

Dar timpul trecea si autobuzul nu mai sosea… tensiunea ei crestea… cand in sfarsit a sosit, ea i s-a adresat furioasa soferului intreband peste cat timp pleaca. Nestiind situatia limita in care se afla femeia, acesta si-a imaginat ca este nemultumita de el personal… si asa a inceput o cearta care a facut ca autobuzul sa plece cu si mai mare intarziere.

Traim intr-o lume in care este imposibil sa cunoastem numarul urias de factori care ne influenteaza direct sau indirect. Si totusi… avem o parere despre orice, nu-i asa? Credem ca stim cum ar trebui sa stea lucrurile, ca suntem in masura sa evaluam, sa spunem ce e bine si ce e rau, cine greseste si cine are dreptate…

Uriasa aroganta, nu-i asa? Si acum hai sa vedem concret cum se foloseste metoda lui Katie…

Cel mai usor pentru a invata metoda este sa pornesti de la o situatie neplacuta legata de o alta persoana. La inceput nu te vei descurca fara sa parcurgi pasii in scris, dar foarte repede procesul o sa devina automat, o sa treci prin el chiar fara sa-ti dai seama… pana cand intr-o zi vei observa ca gandurile neplacute au devenit musafiri foarte rari.

Ia o foaie de hartie si hai sa conturam problema:

– In ce situatie si cine te supara? (infurie / dezamageste / intristeaza etc)

– Ce nu-ti place la acea persoana? Cum ai vrea sa se schimbe? Ce ar trebui sa faca / simta / gandeasca pentru ca tu sa fii fericit?

– Ce crezi despre acea persoana? Fa o lista cu defectele ei.

– Ce nu mai vrei sa experimentezi din nou cu acea persoana?

Ai acum o lista cu afirmatii… ele sunt gandurile tale despre cum realitatea ar trebui sa fie altfel decat este… sunt gandurile care te fac sa suferi… care fie te blocheaza in a actiona asa cum ai vrea, fie te fac sa actionezi in moduri care simti ca nu te reprezinta, crescandu-ti astfel suferinta.

De exemplu:

“Sunt suparata pe sotul meu pentru ca nu tine la mine, nu ma asculta, este rece si nepasator cu mine si n-am sa-l iert niciodata pentru ca ma face sa ma simt tot timpul singura.”

Incepe cu oricare dintre aceste afirmatiile de mai sus si trece-le pe rand prin filtrul urmatoarelor intrebari:

1. Este adevarat ceea ce spui?

Stai pentru o vreme in liniste dupa ce pui intrebarea, las-o sa ajunga la cea mai profunda parte a ta. Mergi cat poti de adanc in interiorul tau. Apoi lasa raspunsul sa se ridice la suprafata.

“Sotul meu nu ma asculta… este adevarat?” Inchid ochii si gandul imi zboara la persoane din viata mea care nu m-au ascultat sau nu ma asculta… unele din trecut, altele din prezent… unite parca printr-un anume ton al vocii, printr-o incruntare asemanatoare a sprancenei… astept in liniste si le dau voie imaginilor, gandurilor si sentimentelor sa aduca raspunsul la suprafata… “Nu ma asculta… e adevarat?” La invit, le dau voie…

Daca raspunsul e totusi da, treci mai departe la intrebarea 2- daca nu, mergi la intrebarea 3…

2. Esti 100% sigur ca ceea ce spui este adevarat?

Incearca sa mergi si mai adanc… sa gasesti exemple in experienta ta trecuta cand acea afirmatie initiala nu a fost adevarata…

“Stiu sigur ca nu ma asculta?”… astept cu rabdare raspunsul… oricare ar fi el.

3. Cum este cand crezi ca acea afirmatie initiala are valoare de adevar?

Ce simti? Cum gandesti? Cum actionezi? Ce crezi despre tine si despre celalalt? Cum traiesti? Ce-i spui? Cum il tratezi? Ce se intampla in tine cand vezi gandurile pe care le ai?

Ma simt stresata imi amintesc tot ce s-a de-a lungul anilor… cand nu m-a ascultat… inima incepe sa-mi bata mai repede, imi aduc aminte furia mea si invinovatirile pe care i le-am adus… simt frustrare… si acum imi dau seama ca EU NU-L ASCULT…  il atac… apoi ma simt vinovata si rusinata… atunci merg la frigider si incep sa mananc, pentru ca ma simt lipsita de valoare, neiubita, neputand face fata furiei, rusinii si vinovatiei… lacrimile vin, experimentez o multime de sentimente coplesitoare… Le las sa vina fara sa fug de ele…

4. Cine ai fi fara acel gand?

Cum te-ai simti daca n-ai crede acea afirmatie initiala? Cum ai vedea diferit situatia? Ce ai vedea, ce ai remarca, cum l-ai trata pe celalalt? Cum ar fi viata ta fara acel gand suparator?

“Cum ar fi viata mea cu sotul meu daca nu as fi convinsa ca nu ma asculta?’… inchid ochii si il privesc in fata, asa cum n-am facut-o de mult… pentru o clipa, il vad fara ca vechea poveste ca nu ma asculta sa-mi intunece simturile… vad pe cineva care e foarte concentrat pe ceea ce face, care are propriile lui interese care ii capteaza atentia, il vad cum se intristeaza cand il atac, ii vad incercarile lipsite de succes de a ma intelege, confuzia… “Cine as fi daca n-as crede ca el nu ma asculta?’ N-as fi furioasa cand el este atent la altceva, as fi mai impacata cu mine, as avea rabdare sa-l intreb daca m-a auzit sau nu, i-as repeta calm de cate ori e nevoie, pana ma aude… as fi linistita si iubitoare, curioasa dornica sa aflu ce il absoarbe atat de tare incat nu ma aude…

“Rasucirea”

Cand arati cu degetul la altul, trei degete sunt indreptate spre tine… Pentru ca ceilalti sunt doar oglinda in care te privesti. Asadar… rasuceste-ti privirea catre tine, vezi in ce masura ti se potriveste afirmatia de la care ai pornit tie insuti. Ai trei variante: opusul afirmatiei initiale, sa indrepti afirmatia dinspre tine spre celalalt sau catre tine.

“Sotul meu ma asculta”… sau “eu nu il ascult pe sotul meu”… sau “eu nu ma ascult pe mine insami”… Revad ocaziile din trecut cand el m-a ascultat, chiar cand nimeni altcineva nu ma asculta… ocazii cand a fost clar ca e langa mine si ma intelege… ocaziile in care eu nu l-am ascultat… ocaziile in care eu insami am fost prea obosita sau suparata sau altfel indisponibila pentru mine insami…

Prin acest proces, mintea intelege ca ORICE GAND ESTE TOT ATAT DE ADEVARAT CA SI OPUSUL LUI…

Intelegerea mai profunda a situatiei pe care ti-o reveleaza acest proces face sa-ti fie mai usor sa ierti si… PUR SI SIMPLU SA ALEGI UN ALT GAND,  unul care nu te face sa suferi.

Combinatia de gratie si forta cu care lucreaza Katie este minunata. Iata mai jos cateva secvente video in care demonstreaza metoda sa (gasiti multe altele pe YouTube):